Arhiva | Interviuri bucatari celebri RSS feed for this section

Antonio Passarelli: „Doream să fiu aviator, dar m-am îndrăgostit de bucătărie”

20 Ian

Am realizat un interviu cu Antonio Passarelli si m-am gandit ca v-ar placea sa aflati cateva lucruri despre domnia sa. Este charismatic, plin de umor şi un bucătar excelent. Te încântă de la prima întâlnire, când îţi vorbeşte în româneşte cu un accent uşor italienesc. La finalul interviului aveti si o reteta simpla cu paste a la Antonio.


Multă lume vă cunoaşte de la TV. Puţini ştiu însă cine este Antonio Passarelli. Aţi putea să-mi spuneţi câteva cuvinte despre dvs.?
Sunt din Calabria, mama fiind originară din Sicilia, iar tata din Campania. Am venit în România cu 19 ani în urmă şi locuiesc în Timişoara, dar şi în Bucureşti. Am doi copii extraordinari din prima căsătorie şi de 21 de ani trăiesc alături de o doamnă minunată, care este prietena mea, consiliera mea, este de fapt alter ego-ul meu.
Când a început pasiunea pentru gastronomie? Aţi făcut cursuri speciale?
Am început pe la 16 ani, împins de nevoile financiare. Pasiunea a venit pe parcurs. Am făcut cursuri de specialitate în şcoli private din Italia, unde într-un timp foarte scurt am învăţat foarte mult.
Citește în continuare

Interviu Horia Virlan

14 Dec

Începând cu numarul de noiembrie al revistei Click! Pofta buna!, am inceput o serie de interviuri cu bucătari români celebri. Primul pe listă: Horia Vîrlan. Maestru în Arta Culinară, acesta a devenit cunoscut prin replicile amuzante şi uşor acide cu care îşi critică vedetele invitate la emisiunea “Cireaşa de pe tort”. A acceptat întâlnirea cu noi şi ne-a răspuns prieteneşte la toate întrebările. Urmeaza Antonio Passarelli.

–          Domnule Horia, când a început pasiunea pentru gastronomie?

–          Pasiunea pentru gastronomie a început după ce am învăţat bine să gătesc. Asta s-a întâmplat aproape de 40 de ani, după ce gătisem deja în Ungaria, America şi ajunsesem în Marea Britanie. Găteam foarte bine, eram bun, ştiam reţete, îmi era drag să gătesc, dar aia a fost perioada când m-am îndrăgostit de gastronomie. Acolo am şi studiat foarte mult.

–          Când aţi început să gătiţi? Vă mai amintiți prima mâncare gătită?
Citește în continuare